„Fraier e ăla care o mai plăti rate și impozite la stat de acum înainte! Noi plătim și ceilalți sunt amnistiați”. „În vreme ce unii se zbat să își achite dările, alții primesc pomeni”. Cea mai recentă miluire fiscală din partea Patriarhului Ponta aprinde spiritele în mediul online, la cozi la magazine sau în colț la farmacie. Amnistie fiscală pentru firmele care au de plătit penalități să fie! Ba stai, și pentru persoanele fizice datoare la stat să fie! Preafericitul Ponta miluiește în stânga și dreapta. Că doar nu dă din leafa lui de 15.000 lei net cu care s-a fericit de astă vară, înainte să plece în concediu peste ocean și pentru care asudă zi de zi la televizor. „Noi avem treabă, munca este la Guvern”, se laudă șeful Executivului de câte ori are ocazia. Iaca și rezultatele se văd, mai bine zis se vor simți, în cont și în buzunar. La cine trebuie.
În spatele ușilor închise, la ședințele Executivului sunt croșetate și trasate miniștrilor sarcini clare: să comunice, la TV, pe Facebook că se dau bani. Cu un an înainte de alegeri, ba chiar din prima zi de când s-a cocoțat în fruntea Executivului, Ponta pare într-o perpetuă campanie electorală. Poporul trebuie să știe că primește și va primi tot mai mult, și că nu i se taie, cum le-a tăiat Băsescu, și că i se dă pe toate părțile. ” La MApN sunt mai mulți bani pentru a începe negocierile pentru achiziții”, „La MAI sunt fonduri pentru plata actualizată a drepturilor pentru toți polițiștii, pompierii și angajații”, „rectificarea va fi pozitivă, se dau mai mulți bani”, „la Sănătate sunt fonduri în plus, nu este nici un fel de problemă cu salariile și restul lucrurilor necesare”. Bani, bani, bani care se dau. Totul numai prin neprețuita grijă și binecuvântare a patriarhului de la Palatul Victoria. Nu trece o săptămână fără să mai fie aruncată vreo promisiune. Amnistii peste amnistii, eliminarea taxei pe lux, garanții din partea statului pentru cei cu credite în valută, facilități pentru cei cu mai multe case, majorări de salarii la profesori și medici, reduceri de TVA, dublări de alocații, indexări de pensii. Nu toate sunt anunțate în prime time (vezi cele de care se vor bucura fețele bisericești, pe care le va feri și anul viitor Cel de Sus de casa de marcat). Nu mai contează că unele „pomeni” fie ascund pilule otrăvite, fie sunt măsuri trâmbițate, dar care nu se pot aplica din diverse motive.
Chiar dacă pare pentru toată lumea, adevăratele miluiri vizează pe cine trebuie.
Nici un cuvânt despre partea goală a paharului: cum vor fi acoperite găurile lăsate de pomeni. Codul Fiscal care va intra în vigoare anul viitor, pe lângă scăderea TVA, are și „detalii” despre care părintele Ponta nu pomenește în „slujbele” pe care le ține pe la televiziunile prietene. Nici o vorbă despre persoanele fără venituri care vor fi obligate, cu anumite excepții, să plătească CASS, aici intrând și așa-numitul „impozit pe diaspora”, nici o silabă despre noile taxe pentru persoanele fizice autorizate și persoanele fizice independente, nimic despre impozitele și taxele locale care vor fi indexate cu inflația anual și nu la trei ani ca până acum, și pe care primăriile au liber să le dubleze, dacă vor. Nici pâs despre plata CASS (5,5%) pentru dividende, dobânzi, drepturi de autor, care anterior nu se datora daca existau venituri din salarii sau activități independente.
Iată câteva dintre pomenile electorale de anul acesta din partea prefericitului patriarh de la Palatul Victoria:
1. Amnistie fiscală pentru diurne și obligații fiscale stabilite abuziv. Legea amnistiei fiscale care a intrat în vigoare la sfârșitul lunii iulie. Proiectul prevede anularea unor obligații fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, fiind legat de reîncadrarea activității independente în activitate dependentă, în mod abuziv. Actul normativ se referă și la anularea obligațiilor fiscale ale salariațiilor care au primit indemnizații de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii. Totodată, vizează persoanele care au obținut venituri sub nivelul salariului minim pe economie și au fost obligate să plătească contribuții de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.
2. A doua electorată vine ca o palmă pentru cei care se zbat să fie la zi cu plata ratelor. Statul vrea acorde garanții în procent de 50% în cazul creditelor în valută convertite în lei, în anumite condiții, potrivit unui proiect elaborat de Ministerul Finanțelor. Proiectul nu este unul nou, ci a fost propus de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov. Aproximativ 60.000 de români au credite în franci elvețieni, potrivit statisticilor bancare.
3. Scăderea TVA la 20% din ianuarie 2016 și la 19% din ianuarie 2017. Rămâne de văzut cum va fi acoperită gaura de miliarde de lei la buget.
4. Fără bon fiscal pentru nunți și botezuri. De facilități fiscale se vor bucura în continuare și fețele bisericești. Nici în 2016 preoții nu vor fi obligați să dea bon fiscal pentru lumânări, nunți și botezuri. Noul Cod Fiscal introduce noi scutiri de dări la stat în cazul cultelor religioase din România, fără să adauge nimic în plus ca impozitare.
5. Liber la lux. Codul Fiscal valabil din 2016 „are grijă”, prin eliminarea taxei pe lux, și de pasionații de iahturi sau de mașini cu motoare de peste 3.000 centimetri cubi, de cei ce îndrăgesc bijuteriile și hainele luxoase de blană, precum și de vânătorii împătimiți. Noul Cod Fiscal prevede eliminarea supra-accizelor pentru produse de lux și cafea, introduse acum doi ani, pentru a acoperi pierderile la buget din cauza reducerii TVA la pâine.
6. Salarii duble pentru demnitari. Cu o zi înainte de pleca în concediu astă vară, Ponta și-a crescut salariul la 15.000 de lei net. Inițial premierul Victor Ponta a anunțat că va anula actul care mărește salariile demnitarilor și semnat de cel care i-a ținut temporar locul la șefia guvernului, Gabriel Oprea. Până la urmă proiectul a intrat în vigoare.
7. Cresc pensiile și salariile bugetarilor. Odată la câteva zile Ponta anunță că pensiile și salariile cresc din 2016. Legea privind indexarea anuală a pensiilor datează din 2010. „Ne vom ține de cuvânt în legătură cu creșterea ‪‎pensiilor și în 2016, la fel ca în anii trecuți! Iar prin legea salarizării în sistemul bugetar vom confirma toate dorințele bune”, sună unul din mesajele care se repetă constant, într-o formă sau alta, pe contul de Facebook al primului ministru.
8. Prorogare de termen. Guvernul va amâna cu un an aplicarea legii prin care 3.000 de cadre universitare care nu și-au finalizat doctoratul trebuie să iasă din sistem, a anunțat premierul Victor Ponta. De la 1 octombrie, aproape 3.000 de cadre didactice din învățământul superior românesc erau obligate să părăsească sistemul, pentru că nu au obținut titlul de doctor.
9. Salarii mai mari cu 25% în sănătate de la 1 octombrie, iar în doi ani se dublează, a promis Ponta. Nu este atât de clar însă de unde vor fi luați concret banii pentru majorări, chiar dacă primul ministru a spus că este vorba despre ” economiile făcute prin introducerea cardului de sănătate”. Unii dintre directorii de spitale au anunțat inițial că vor fi nevoiți să taie bani de la alte cheltuieli din spital. Apoi a venit și o explicație oficială de la ministerul de resort. Este nevoie de modificarea contractului-cadru pentru creșterea tarifului pe caz ponderat la spitalele de stat, pentru a acoperi plusul de 25% la salarii. Ulterior, casele de asigurări de sănătate vor încheia acte adiționale cu fiecare spital pentru ca majorarea cu 25% să se regăsească în bugetul spitalului.
10. Salarii mai mari în învățământ. „La Educație ne-am ținut de cuvânt”, spune Ponta. În martie salariile în învățământ au crescut cu 5% și o creștere similară se va aplica din această lună. Însă după creșterea de 25% la salariile din sănătate, sindicaliștii din învățâmânt se declară nemulțumiți de majorarea salariilor din invățământ și amenință cu greva la începutul anului viitor.
11. O nouă mini-amnistie fiscală. Anunțată zilele acestea, inițial viza doar firmele, dar ulterior ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a precizat că sunt incluse și persoanele fizice care au orice fel de datorii la Fisc și cărora li se vor șterge penalitățile dacă își vor plăti datoria până 31 martie și până la 30 iunie dobânzile aferente, conform unui proiect de ordonanță de urgență. Dovadă că este o măsură făcută pe un colț de masă, ministrul Finanțelor nu a putut spune care e impactul bugetar și câte persoane vor beneficia de noua pomană. Ar putea fi scutite de penalități și firmele care nu și-au plătit impozitul pe profit, pe venit sau taxa pe stâlp.
Ponta împușcă doi iepuri dintr-un foc odată cu cea mai recentă amnistie fiscală. Pe de o parte își continuă campania electorală, pe de altă parte bugetul de stat ar putea încasa mai mult. Ca să beneficieze de amnistie pentru penalități, mai întâi contribuabilul trebuie să plătească datoria principală. Dacă o persoană plătește acum un impozit pe care ar fi trebuit să îl plătească mai demult, aceasta va plăti mai mult pentru că avem deflație. Așa cum explica un analist, cu cea mai recentă amnistie fiscală, guvernul fie încearcă pe ultima sută de metri să cosmetizeze încasările la bugetul de stat, fie este o măsură dată cu dedicație, iar la începutul anului viitor vom vedea cine vor fi beneficiarii. Cea mai recentă amnistie fiscală presupune scutiri de penalități de întârziere de 7% pe an. Dar ca să beneficieze de amnistiere, persoanele ar trebui în primul rând să plătească impozitul datorat și să plătească și dobânzile de întârziere care sunt de 0,2% pe zi. Sub aparența unei scutiri, fiscul încearcă astfel să îi convingă pe mulți contribuabili care „stau ascunși” să intre în legalitate. Adevăratele efecte ale acestei noi „iertări” fiscale vor ieși la iveală peste câteva luni.